Ceremonia simbolică de nuntă (fără formalități oficiale) este o experiență elegantă și memorabilă, plină de muzică, iubire și emoții autentice, ce se poate desfășura în aer liber.
Este ocazia perfectă de a retrăi într-un mod frumos și emoționant unul dintre cele mai importante momente din viața voastră, în prezența tuturor invitaților, chiar dacă ceremonia oficială a avut loc într-un cadru restrâns.
Scenariul este personalizat în funcție de dorințele voastre și poate include schimbul de jurăminte, binecuvântarea părinților și alte momente simbolice, creând o atmosferă unică și memorabilă.
Asigur atât moderarea ceremoniei, cât și momentele muzicale live, oferind o experiență completă și armonioasă.